Școlile profesionale asigură managementul calității educației

front page-minCirca 100 de manageri și cadre didactice de la toate școlile profesionale din țară au participat luni, 5 iunie, la un atelier de lucru privind asigurarea calității în instituțiile de învățământ profesional tehnic (ÎPT). Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației, cu sprijinul Proiectului de Asistență Tehnică al Uniunii Europene, cu scopul de a efectua o trecere în revistă a realizărilor și dificultăților în procesul de asigurare a calității.

În cadrul evenimentului, reprezentanții instituțiilor de învățământ au împărtășit experiența de asigurare a calității în școlile unde activează și bunele practici documentate în cadrul vizitei de studiu în România, care i-a ajutat să se familiarizeze mai bine cu acest sistem și să obțină idei de dezvoltare pentru viitor.

(mai mult…)

Pentru a pregăti specialiști de calitate, învățământul profesional are nevoie de analiza pieței muncii

IMG_0047-minMai mulți oficiali și experți din domeniul formării profesional tehnice și pieței muncii din R. Moldova au participat miercuri, 24 mai, la o masă rotundă privind posibilitățile de estimare a necesităților actuale ale pieței muncii și prezentarea unei metodologii de aliniere a sistemului educațional la cerințele angajatorilor. Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului de Asistență Tehnică al Uniunii Europene pentru modernizarea învățământului profesional din Republica Moldova.

La discuții au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Comitetelor Sectoriale și Centrului Republican pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional.

(mai mult…)

Elevii școlilor profesionale au oferit masterclassuri originale în cadrul Orășelului European

IMG_9920-minMai mulți elevi împreună cu profesorii lor de la Școala Profesională Nr.2, Nr. 4 și Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău au oferit un spectacol inedit vizitatorilor Orășelului European, organizat pe 13 mai în centrul capitalei. Aceștia și-au etalat măiestria și abilitățile practice la sculptat în lemn, fructe și legume, prelucrarea pielii, precum și executarea coafurilor și machiajului în stil european.

„Meserie pe plac, viitor asigurat” este unul din mesajele sculptate de către elevii Școlii Profesionale nr. 4 din Chișinău, specializată în pregătirea tâmplarilor și sculptorilor în lemn. Nicolae Desculțu, elev în an. I, autorul acestei lucrări, este de părere că dacă îți place cu adevărat ceea ce faci, atunci vei reuși în carieră și vei avea succes. Și Anna Djoltailî, colega sa, care a sculptat în cadrul evenimentului drapelul Uniunii Europene, spune că a ales să învețe această profesie fiind inspirată de tatăl său, care este artist, și un prieten, care s-a realizat în domeniul tâmplăriei. Pe viitor, tânăra își dorește să inițiezeze o afacere în acest domeniu.

(mai mult…)

Rolul Comitetelor Sectoriale discutat în cadrul unui atelier de lucru la Chișinău

front pageReprezentanții Comitetelor Sectoriale (CS), Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerului Educației, precum și experți naționali și internaționali în domeniul formării profesionale s-au reunit miercuri, 3 mai, în cadrul unui atelier de lucru la Chișinău.

Scopul atelierului a fost de a examina situația curentă a CS și a identifica soluții pentru dezvoltarea și asigurarea funcționalității lor.

(mai mult…)